Este posibil ca ”misandrism” să nu fie un cuvânt existent în “dicționarul” intern al tuturor, însă acesta reprezintă o realitate în mare parte invizibilă și totuși destul de prezentă.
Cu toții suntem familiarizați cu cuvântul ”misoginism” și înțelesul său: “misogin - persoană (bărbat) care evită societatea, cercurile, compania femeilorși care manifestă aversiune sau dispreț față de părerea, acțiunile, capacitatea de reușită, independența sau dreptul la acces profesional în anumite posturi pe alte criterii decât competența”. Acest lucru a fost foarte bine cercetat de zeci de ani.
Mai puțin familiarizați suntem însă cu misandrismul: atitudinea de aversiune și prejudecată față de bărbați sau, mai precis, ura, frica, furia și disprețul față de bărbați.

Ca orice prejudecată, misandrismul, ura deschisă față de bărbați, provine din ignoranța și interpretarea greșită a ceea ce înseamnă feminismul. Mai mulți feminiști și chiar non-feminiști cad în misandrism și nu toți sunt femei. Acest lucru se datorează faptului că feminismul, o mișcare pentru găsirea unui teren comun și a egalității, este despre împuternicire. Misandrismul și/sau misoginismul, precum și orice alt rasism și sexism, este despre căutarea constantă a unei ”greșeli” în baza diferențelor dintre oameni. Ura oricărui grup poate fi întărită doar de un sentiment de victimizare. Victimizarea și împuternicirea sunt întotdeauna opuse. Un ”supraviețuitor” al unei agresiunii bazate pe aceste diferențe, se poate apleca, conștient sau nu, spre misandrism sau misoginism. O persoană puternică și logică se va înclina spre adevărata egalitate (nu privilegiată), va iubi și aprecia în continuare oamenii așa cum sunt, fie ei bărbați sau femei.

Există atâtea definiții ale egalității umane pe cât există ființe umane, de aceea evidențierea diferențelor și găsirea greșelilor pentru „toți bărbații” sau „toate femeile” este o arie prea largă prin care să putem descrie omenirea. Cu toate acestea, pentru a avea un înțeles coerent al cuvintelor, cel mai acceptat sens al feminismului caută egalitatea și corectitudinea, nu a rezultatului, ci a oportunității. Ambele obiective sunt opuse găsirii superiorității sau a dominației sau a privilegiului special pentru un „tip” de persoană. O persoană, sub egalitate, cunoscând existența nedreptății, nu alege ”părți”. Mai degrabă, o persoană care susține valoarea egalității, își propune să stopeze producerea de ”victime” și să înalțe toate ființele umane ca meritând și beneficiind de toate drepturile naturale, sociale, psiho-emoționale.

De cele mai multe ori, un misogin sau un misandrist nu își dă seama că este prins în plasa victimizării. Există o confuzie larg răspândită, deoarece, deși există femei care urăsc bărbații și există bărbați care urăsc femeile, există aproape întotdeauna ceva întunecat și amar în perspectiva unei persoane care urăște, care colorează întreaga lor narațiune. Misoginul sau misandristul a fost profund rănit de normele culturale, sau chiar mai probabil, de un eveniment individual care atestă părtinirea lui de confirmare. Agresiunea psihologică, fizică, sexuală, socială, profesională pot provoca acest lucru. De asemenea, părinții abuzivi pot provoca acest lucru. Alte evenimente și experiențe care sunt în mod concret nedrepte (încalcă drepturile omului), pot provoca acest lucru.

Poate deveni și mai confuz deoarece, mulți bărbați care adoră femeile și preferă compania lor mai mult decât cea a bărbaților, nu se consideră a fi misandriști. Și, într-adevăr, este copleșitor, ei nu urăsc bărbații. Au bărbați în viața lor și sunt bărbați ei înșiși. Pur și simplu tind să creadă că femeile de peste tot (parțial din cauza presiunilor sociale învechite) sunt mai puțin violente, mai politicoase, mai perspicace, mai sensibile la durerea lor, mai libere de emoții și mai simpatice cu tratamentul nedrept. Niciuna dintre aceste calități nu descrie un misandrist.

Datorită normelor culturale eronate, este adevărat că bărbații sunt mai predispuși la depresie, în special bărbații tineri. Bărbații sunt ținuți constant sub o presiune patriarhală pentru a câștiga mai mult, pentru a avea un anume statut, pentru a fi ”alfa”, pentru a nu se plânge, pentru a fi “bărbați”. Căutarea egalității și înlocuirea patriarhatului cu o bază de șanse egale lucrează pentru a schimba aceste presiuni uzate, distructive. Dacă nu beneficiază toate persoanele - întreaga umanitate - nu este cu adevărat egalitate. Masculinitatea toxică, de exemplu, nu trebuie confundată niciodată cu masculinitatea de susținere, sentimentul și curajul care înalță omenirea. Misandrismul, la fel ca misoginismul, creează obstacole în calea acestui tip de progres.

O modalitate ușoară de a testa dacă ceea ce vedem este dorință reală de egalitate sau misandrism este de a întreba dacă persoana care afirmă “dreptate pentru toți” este condusă de dragostea față de umanitate sau de ura față de o parte a acesteia.

În cea mai mare parte știm că bărbații, în special bărbații albi heterosexuali, au un statut privilegiat în societatea noastră, că sunt mai mult orbi față de privilegiul lor și că trăim într-o lume patriarhală. Dar să ne uităm la ipotezele noastre pentru o clipă. Ce înseamnă, de exemplu, atunci când spunem cuiva să „se înfrunte” sau „să se întărească?” De multe ori ne gândim la patriarhat ca la rănirea femeilor, dar nu vorbim despre cum îi doare și pe bărbați. Patriarhatul include un standard rigid de aspect și comportament, iar bărbații care nu reușesc să respecte standardul sunt ”chinuiți” emoțional în mod nemilos. Bărbații care se conformează pot fi „orbi față de privilegiul lor”, dar de exemplu ”tocilarii” sunt ținte echitabile pentru dispreț. Un bărbat care nu îndrăznește să fie „bărbat” este disprețuit atât de femei, cât și de bărbați. Majoritatea afirmă că acești „plângăcioși” merită ceea ce primesc.

Printre numeroasele norme sociale care conduc misandrismul și misoginismul sunt clișeele întărite, cum ar fi „bărbații sunt porci” sau „bărbații gândesc doar cu capul mic” sau „bărbații adevărați sunt amabili, gentilomi și sportivi”. Există multe alte fraze recitate în mod obișnuit și, desigur, există la fel de multe care manifestă misoginie, cum ar fi „femeile sunt isterice”, ”femeile mint despre violuri și abuzuri sexuale”, ”femeile doresc privilegii speciale”. Este suficient de ușor să venim cu astfel de liste aproape interminabile pentru ”ambele părți”, dar din nou, numai atunci când abandonăm ideea altor ”părți” putem merge mai departe.

Absența discuțiilor online despre microagresiuni împotriva bărbaților este ea însăși o microagresiune, deoarece absența face problema invizibilă. Unele discuții despre microagresiuni față de femei și minorități spun chiar că, deoarece bărbații sunt privilegiați, nu pot experimenta microagresiuni. Dar mulți bărbați nu sunt privilegiați. Acești bărbați au fost invizibili și, în același timp, foarte marcați de acest joc incorect.
Misandrismul nu este în niciun caz limitat la femei. Într-adevăr, unii dintre cei mai negativi ca atitudine față de bărbați sunt chiar bărbații. Există mai multe niveluri, dimensiuni și cauze ale misandrismului pe care este bine să le separăm, deși acestea tind să fie amestecate împreună în cele mai multe discuții:

1. Realitatea. În primul rând, este bine să înțelegem că misandrismul este parțial bazat pe realitate în măsura în care este în parte o reacție la misoginism și la opresiunea reală sau percepută a femeilor de către bărbați. Este ca în fizica newtoniană și dialectica marxistă: cu cât te lovești mai tare cu capul de perete, cu atât te lovește mai tare înapoi. Misoginismul generează misandrism.
2. Istoria. Misandrismul are baze în istorie sau intr-o citire greșită a acesteia. Majoritatea tiranilor/dictatorilor majori ai secolului trecut au fost bărbați: Hitler, Stalin, Pol Pot, Idi Amin, Charles Taylor, Ceaușescu, Slobodan Milosevic, Saddam Hussein și Osama Bin Laden. Dar înțelegerea greșită a istoriei are mai multe straturi. În primul rând, tirania lor era o chestiune de putere, nu de gen. În al doilea rând, femeile cu putere absolută au fost uneori și ticăloase absolute. În al treilea rând, nu putem ignora eroii masculini, inclusiv pe cei care au luptat împotriva tiranilor și, în cele din urmă, i-au destituit sau au murit încercând. Este un mod de gândire și o politică pe termen scurt să-i portretizezi pe bărbați doar ca ticăloși și să ignori femeile rele (fără nume menționate) și bărbații buni.
3. Prezentul. Aproximativ 90% din toate ilegalitățile din lume sunt comise de bărbați. Majoritatea directorilor executivi și directorilor financiari care arestați recent, de la Enron la Bernie Madoff au fost bărbați; Martha Stewart (SUA) a fost o excepție modestă. Deci, par să existe motive reale pentru misandrism. Dar acesta este sindromul Cyclops: să vezi cu un singur ochi, într-o singură dimensiune și doar jumătate din realitate (ca în cazul #2 de mai sus). Ciclopii stereotipează bărbatul prin acțiunile unei minorități, definesc excepțiile drept regulă, ignoră majoritatea și ignoră și minoritatea ticăloșilor pentru o imagine mai curată, mai clară (presupusă). Majoritatea ticăloșilor care comit infracțiuni sunt bărbați, dar majoritatea bărbaților nu sunt ticăloși, iar unele femei sunt.
4. Experiențele personale. Este posibil ca un anumit misandrism să se bazeze, cum ar fi misoginismul, pe experiențe personale dureroase fizic și emoțional. Multe femei spun că au avut experiențe personale neplăcute cu bărbații: tați, frați, iubiți, colegi de muncă, șefi, etc. Dar, putem presupune în mod real că toți am fost răniți mai mult sau mai puțin de membrii sexului opus dar și de membrii propriului nostru sex. Astfel, extrapolarea de la o minoritate la general este cu siguranță regretabilă, chiar dacă este de înțeles la nivel emoțional.
5. Demonizarea politică. Acest nou misoginism, misandrismul sau misoginismul invers, este răspândit în literatura feministă și pro-feministă, dar în mare parte este ignorat. Este adevărat că un număr destul de mare de feministe au criticat bărbații în termeni misogini. Să observăm câteva exemple: Marilyn French a numit bărbații cu apelativul „dușmanul”. Germaine Greer spunea că ”femeile habar nu au cât de mult îi urăsc bărbații”. Betty Friedan s-a referit la viața domestică ca la un ”lagăr de concentrare confortabil” pentru femei, iar la soții lor, ca la paznicii SS. Rosalind Miles a descris bărbații drept „sexul morții”. Valerie Solanas a scris „Manifestul SCUM”, Society for Cutting Up Men, iar Robin Morgan a publicat în mod obligatoriu această literatură a urii. Color ’s The Color Purple a câștigat premiul Pulitzer și este total misandric, la fel ca bestseller-urile lui Terry McMillan. Filmele au fost, de asemenea, foarte populare în rândul femeilor.
6. Angelizarea. Demonizarea politică a bărbaților este completată de ”angelizarea” femeilor într-o evaluare morală sexistă a genului: femei bune și bărbați răi. Elizabeth Cady Stanton declara în anul 1848: „După părerea mea, el [bărbatul] este infinit inferior femeilor în orice virtute morală”. Maria Montessori scria: "poate că ... se apropie domnia femeilor, când va fi descifrată enigma superiorității sale antropologice. Femeia a fost întotdeauna custodia sentimentului, moralității și onoarei umane". Antropologul Ashley Montagu a explicat că: "Femeia este creatoarea și protectoarea vieții; bărbatul a fost mecanicul și distrugătorul vieții ... Femeile iubesc rasa umană; bărbații se comportă ca și cum ar fi, în ansamblu, ostili față de ea. Funcția femeilor este de a învăța bărbații cum să fie oameni". Ellen Sirleaf Johnson, președinta Liberiei, a fost întrebată recent: „Crezi că Africa va fi pașnică și fără război dacă va avea mai multe femei în funcții de conducere ?” Ea a răspuns într-un stil clasic negativ pentru bărbați: "Nu mă îndoiesc că ... [femeile] au o sensibilitate față de omenire. Poate că vine din a fi mamă." Lucruri care, conțin în mod clar adevăruri vizibile și dovedite istoric în contexe concrete, însă este vorba aici depre atitutdinea care duce către generalizare, exclusivism și părtinire.
7. Cultura populară. Misandrismul este acum instituționalizat în cultura populară. Cărți de glume, magneți de frigider, tricouri, căni de cafea, desene animate de ziare, comedii de televiziune, toți oamenii batjocoresc în fel și chip sexul opus. De ce? Deoarece misoginismul vinde! Deoarece misandrismul vinde! Deoarece, este cumva distractiv să te ”răzbuni” printr-o glumă pe sexul opus care te-a deranjat cumva, cândva printr-un reprezentant al său sau, pur și simplu, nu ți-a împlinit toate mofturile.
8. Media. Sitcom-urile îi descriu pe bărbați ca pe niște proști și idioți care dau bătăi de cap și, care de obicei, sunt supraponderali, nespălați ș.a., iar femeile sunt sensibile, elegante și atrăgătoare. Aspectul de ”idiot” este redat în fiecare sitcom, cum ar fi: Beavis și Butthead, Trailer Park Boys, The Simpsons, Home Improvement. Suntem cu toții bombardați în mod constant cu mesaje că bărbații sunt proști și ar fi surprinzător dacă nu le-am interioriza. Sitcom-urile pot fi comedii, dar privirea lor este ca și cum ai merge la școală: învățăm valorile și atitudinile predate.
9. Educația înaltă (cursuri, conferințe, training-uri, show-uri cu public mare). Misandrismul, ca și misoginismul este prezent chiar și în aceste contexte. De exemplu, Dr. Phil, persoană publică foarte cunoscută în SUA, a susținut la un moment dat un spectacol numit: „Ce este greșit cu bărbații?” și a găsit câteva exemple destul de forțate pe care să le distrugă și să le disprețuiască în public - un public aproape în totalitate feminin. Acesta este în mod evident un misandrism pentru profit.

Un lucru la fel de distructiv este ideea că rolurile de gen și sex sunt o construcție pur socială. Bărbații și femeile, în mod real, nu sunt la fel. Însă, avem nevoie și merităm în egală măsură să fim iubiți, acceptați, respectați, susținuți, încurajați, promovați ca ființe umane cu plusurile și minusurile noastre, evident diferite. Într-adevăr, iubirea diversității noastre este ceea ce salvează lumea de cele mai proaste obiceiuri ale modelului de dominație.

Atât misoginismul cât și misandrismul se manifestă ca prejudecată, adesea susținută de frica și neîncrederea față de celălalt, de ceea ce nu înțelegem pentru că este diferit de noi și de ceea ce, dacă i se dă putere, ne-ar putea face rău. O ființă umană complet formată (maturizată psiho-emoțional), într-un bun echilibru interior, va străluci cu toate darurile ei, va crește continuu și îi va putea susține și pe cei din jur să-și atingă potențialul. Atât El, cât și Ea, merită să fie apreciați tocmai pentru diferențele dintre ei și susținuți să învețe unul de la altul pentru a crește împreună.