1. Ce abordează psihoterapia integrativă?
Începând cu mijlocul secolului al XX – lea, evoluția diferită a societății datorată rapidizării și eficientizării noutăților informaționale, comunicaționale și operaționale, este marchată de o tendință interdisciplinară și integrativă, aspect dezvoltat și de psihoterapia integrativă.
Abordarea integrativă reprezintă un punct de întâlnire între mai multe discipline și se referă la:
a. integrarea teoriei - ansamblul abordărilor terapeutice afective, cognitive, comportamentale, fiziologice și sistemice, precum si a dimensiunilor sociale si transpersonale.
b. conceptul de deschis/inchis contactului intern și extern pentru fiecare dintre aceste domenii (afectiv, comportamental, cognitiv, fiziologic) utilizat în studiul perspectivei dezvoltării umane - fiecare etapă a vieții prezintă sarcini de dezvoltare cruciale, o sensibilitate unică în relațiile cu celălalt și o ocazie pentru noi achiziții - și aplicarea de metode care să potențeze acest contact (Erskine, 1975, 1980, 1982).
c. integrarea personalității (construirea unui Eu coeziv) din aspectele renegate, inconștiente și nerezolvate ale eului, într-un Eu neopsihic integrat, în vederea unei dezvoltări de sine care să reducă nevoia de a recurge la mecanisme de apărare și scenarii de viață nefuncționale și care să propună o reangajare într-o viață plină de contact atât în spatiul intrapsihic, cât și în cel interpersonal și socio-cultural.
Psihoterapia integrativă este flexibilă, creativă și adaptabilă la problematica fiecărui client, menținând standardele de calitate. Psihoterapeuții integrativi căută în mod constant unificarea diferitelor tipuri de psihoterapii, într-o prelucrare internă cuprinzătoare, coerentă, adaptată și apdatată, având ca scop maximizarea calităților persoanei, ținând cont de limitele interioare și exterioare condiției fiecărui individ.
2. Viziunea psihoterapiei integrative:
În contextul holismului, care susține ca întregul este mai mult decât suma părților sale, abordarea dinamică integrativă oferă o viziune nouă si mult mai amplă despre tratamentul psihoterapeutic. Plecând de la viziunea sistemică a ființei umane (Virginia Satir) și, centrându-și atenția asupra conceptului minte-spirit-corp, abordarea integrativă își propune o înțelegere unitară a complexității ființei umane, abordând-o în ansamblul funcționalității manifestărilor sale. O astfel de intervenție psihoterapeutică păstrează viziunea întregului, respectând unicitatea fiecărei persoane în context universal și permite o evaluare și un tratament unitar al clientului în mod specific, pe fiecare dintre palierele vieții sale.
Afirmând importanța unei abordări unificate a metodelor în tratamentul persoanelor, psihoterapia integrativă caută să susțină clientul în a găsi un răspuns adecvat și eficient la necesitățile sale psihologice, cognitiv-comportamentale, emoționale și spirituale. Această integrare are ca scop facilitarea accesării resurselor interioare ale persoanei și maximizarea utilizării și eficienței acestora.
Psihoterapia integrativă aduce deasemenea în prim plan necesitatea procesului de integrare al terapeuților, subliniind importanța dezvoltării aptitudiniilor personale și profesionale privind capacitatea de adaptare la specificul clientului, flexibilitatea abordării, crearea de strategii, tehnici și construcții specfice, necesare rezolvării diverselor situații cu care se confruntă clientul.
Bazele epistemologice ale psihoterapiei integrative sprijină non-linearismul și multi-cauzalitatea domeniului teoriei și subscriu la menținerea standardelor de excelență în serviciile oferite, atât în intervențiile terapeutice personale și de grup, cât și în training-uri și formări profesionale.
3. Abordări ale psihoterapiei integrative:
Acest tip de intervenție psihoterapeutică ia în considerare numeroase perspective de abordare ale funcționării ființei umane: terapia cognitiv-comportamentală, terapia sistemică, terapia psihodinamică, terapia centrată pe client, terapia familială, gestalt terapia, terapia behavioristă, teoria psihanalitică a Sinelui, analiza tranzacțională, terapia corporală influențată de Reichieni, terapia fondată pe teoriile relație-obiect, terapiile pozitive și cele rațional-emotive.
Psihoterapia de tip integrativ pornește de la 5 perspective importante de abordare:
a. Holistică – observarea și abordarea persoanei dintr-o perspectivă complexă: biologică, psihică, socială, culturală, antropologică
b. Psihopatologică - observarea diversității sistemelor de personalitate și a dinamicii manifestării acestora
c. Metodologică - metode și abordări noi, centrate pe specificul fiecărei persoane
d. De eficiență – adaptarea procedeelor vechi consacrate la noile tipologii ale vremii, la actualul context social, cultural și de dezvoltare psiho-emotională și fiziologică
e. De scop/obiectiv - din perspectiva integrativă rămân în atenție asemănările dintre școli, aspectele care le unesc, având ca unic scop îndrumarea clientului către construirea unui Eu solid, vertical și în echilibru pe toate planurile vieții sale.
4. Tipul de relație terapeutică:
Conceptul de relație terapeutică interpersonală și orientată spre contact (interviul terapeutic, armonizarea și implicarea) constituie premisa centrală a psihoterapiei integrative.
Psihoterapeutul manifestă o atitudine profesională, de respect, acceptare, susținere, onestitate, autenticitate și egalitate în abordarea clientului, asigurând un cadru terapeutic potrivit, în care dezvoltarea, optimizarea și vindecarea au loc într-un spațiu intersubiectiv creat împreună de către client și psihoterapeut.
Relația terapeutică are în vedere contextul social, cultural, istoric și de experientă personală a clientului. În această relație “arhitectul schimbării” este clientul este, iar terapeutul manifestă creativitate și flexibilitate în alegerea tehnicilor și strategiilor utilizate pentru a mări eficiența de timp, resurse și profunzime a schimbării dorite de client.
autor: INLPSI