Dependența excesivă a adolescenților de părinți este un subiect complex și important în psihologie, având efecte pe termen scurt, mediu și lung, precum și un impact semnificativ asupra societății. Iată o schiță a principalelor aspecte pe care le-ar putea include o astfel de cercetare:

 

Definiția dependenței excesive: Ce înseamnă ca un adolescent să fie excesiv dependent de părinți? Cum se manifestă acest comportament?

Dependența excesivă a adolescenților de părinți reprezintă o stare în care tinerii nu reușesc să-și dezvolte autonomia necesară vârstei lor, având nevoie constantă de aprobarea, ghidarea și sprijinul părinților în luarea deciziilor și în gestionarea aspectelor cotidiene ale vieții.

Această dependență se caracterizează printr-o lipsă de încredere în sine și în propriile abilități, o incapacitate de a face față provocărilor independente și o tendință de a evita responsabilitățile specifice tranziției către maturitate.

 

Importanța subiectului: De ce este important să studiem acest fenomen? Cum afectează dezvoltarea personală și socială a adolescenților?

Studierea dependenței excesive a adolescenților de părinți este esențială pentru a înțelege cum această dinamică influențează dezvoltarea personală și socială a tinerilor.

Prin investigarea acestui fenomen, cercetătorii și practicienii din domeniul psihologiei și educației pot identifica modalități eficiente de a sprijini adolescenții în tranziția către independență și maturitate, prevenind efectele negative pe termen scurt și lung.

 

 

EFECTE IMEDIATE ALE DEPENDENȚEI EXCESIVE DE PĂRINȚI

I. DEZVOLTAREA AUTONOMIEI:  

I.1. Limitarea dezvoltării autonomiei și a abilităților de luare a deciziilor.

 Dependența excesivă de părinți afectează semnificativ dezvoltarea autonomiei adolescenților, limitându-le abilitatea de a lua decizii independente.

Această dinamică poate fi observată în mai multe moduri concrete:

1. Decizii delegative: Adolescenții dependenți sunt adesea reticenți în a lua decizii fără consultarea părinților. De exemplu, un adolescent care vrea să aleagă un curs opțional la școală poate amâna decizia până când primește aprobarea părinților, chiar dacă are deja o preferință clară. Această lipsă de inițiativă face ca adolescenții să devină dependenți de feedback-ul și validarea parentală, împiedicându-i să-și dezvolte capacitatea de a evalua și a alege în mod autonom.

2. Gestionarea Resurselor Personale: Adolescenții cu o dependență excesivă pot avea dificultăți în gestionarea finanțelor personale sau a programului zilnic. De exemplu, un tânăr care primește o sumă de bani pentru a-și achita cheltuielile personale poate cere întotdeauna sfatul părinților înainte de a cheltui, chiar și pentru achiziții mici. Aceasta nu doar că limitează dezvoltarea abilităților de gestionare a resurselor, dar și creează o dependență continuă de judecata și aprobarea părinților.

3. Lipsa Inițiativei în Proiecte Personale: Adolescenții dependenți pot evita să-și inițieze propriile proiecte sau hobby-uri. De exemplu, un adolescent cu pasiuni artistice care dorește să participe la un atelier de pictură sau la un concurs de scriere poate întârzia participarea până când primește încurajarea și sprijinul părinților. Aceasta înseamnă că tinerii nu își dezvoltă curajul de a explora noi interese și de a-și urmări pasiunile în mod independent.

 

I.2  Scăderea încrederii în sine și a stimei de sine

Lipsa dezvoltării autonomiei are un impact direct asupra încrederii în sine și a stimei de sine a adolescenților.

Exemple concrete includ:

1. Negarea eșecurilor și succeselor: Adolescenții dependenți tind să fie mai sensibili la critici și mai puțin încrezători în abilitățile lor. De exemplu, un adolescent care obține un rezultat scăzut la un test școlar poate aștepta cu nerăbdare reacția părinților pentru a evalua succesul sau eșecul său. Aceasta înseamnă că succesul personal este adesea umbrit de opinia părinților, iar eșecurile sunt internalizate ca un refuz personal, reducând astfel stima de sine.

2. Dependența de validare externă: Adolescenții cu o stimă de sine scăzută pot căuta constant validarea părinților pentru a-și confirma valoarea personală. De exemplu, un adolescent care își petrece mult timp gândindu-se la modul în care părinții vor reacționa la rezultatele școlare, la activitățile extracurriculare sau la deciziile personale, își dezvoltă o autoevaluare bazată mai mult pe aprecierile externe decât pe autoaprecierile interne.

3. Îndoiala de sine în situații noi: Adolescenții care nu au avut ocazia să ia decizii independente pot manifesta îndoială de sine în situații noi. De exemplu, un adolescent care este invitat să participe la un eveniment social fără părinți poate simți o anxietate crescută și o lipsă de siguranță în abilitățile de a naviga în noi medii sociale. Aceasta este reflectată prin comportamente de evitare și printr-o tendință de a se retrage în confortul familiei, limitându-și astfel oportunitățile de socializare și dezvoltare personală.

Limitarea dezvoltării autonomiei și scăderea încrederii în sine sunt aspecte fundamentale ale dependenței excesive de părinți. Aceste probleme subliniază necesitatea intervențiilor timpurii și a strategiilor educaționale care să sprijine adolescenții în dezvoltarea abilităților de luare a deciziilor și în cultivarea unei stime de sine sănătoase.

Prin promovarea unui echilibru între sprijinul parental și independența personală, putem facilita dezvoltarea unor tineri încrezători, capabili să-și gestioneze viețile cu succes și să își atingă potențialul maxim.

 

 

II. Performanța școlară la adolescenți: dificultăți de adaptare și motivație

- Impactul asupra motivației și responsabilității personale.

II.1 Posibile dificultăți de adaptare și de performanță academică

Dependența excesivă de părinți poate avea un impact semnificativ asupra performanței școlare a adolescenților, manifestându-se prin dificultăți de adaptare și rezultate academice fluctuante.

Exemple concrete includ:

1. Adaptare deficitară la schimbări educaționale: Adolescenții dependenți pot întâmpina dificultăți în adaptarea la schimbările din mediul educațional, cum ar fi tranziția de la gimnaziu la liceu sau de la liceu la universitate. Aceste tranziții necesită un nivel mai mare de autonomie și auto-gestionare. De exemplu, un adolescent care a fost mereu ghidat îndeaproape de părinți poate avea dificultăți în a-și organiza timpul, în a-și stabili prioritățile academice și în a se adapta la noi cerințe academice fără supraveghere constantă. Aceasta poate duce la stres, anxietate și performanțe academice scăzute.

2. Lipsa inițiativei academice: Adolescenții dependenți pot prezenta o lipsă de inițiativă în explorarea și abordarea materiilor de studiu. Aceștia pot evita să participe activ în clasă sau să își asume roluri de lider în proiectele de grup, preferând să lase inițiativa altora. De exemplu, un adolescent care nu a învățat să își asume responsabilitatea pentru învățare poate întârzia să-și înceapă temele sau să se pregătească pentru examene, așteptând ca părinții să îi impună aceste activități.

3. Dependenta de suportul parental: Un alt aspect al dificultății de adaptare este dependența de suportul parental pentru a rezolva probleme academice. Adolescenții dependenți pot solicita frecvent ajutorul părinților pentru temele școlare, proiectele și chiar pentru problemele interpersonale cu colegii sau profesorii. Aceasta poate împiedica dezvoltarea competențelor necesare pentru a face față în mod independent provocărilor academice și sociale.

 

II.2. Impactul asupra motivației și responsabilității personale

Dependența excesivă de părinți influențează negativ motivația și responsabilitatea personală a adolescenților, elemente esențiale pentru succesul academic.

Exemple concrete includ:

1. Motivație externă vs. motivație internă: Adolescenții dependenți pot dezvolta o motivație predominant externă, bazându-se pe recompense și pedepse venite din partea părinților. De exemplu, un adolescent poate fi motivat să studieze doar pentru a evita o pedeapsă sau pentru a primi o recompensă, mai degrabă decât pentru a obține cunoștințe sau pentru a-și atinge propriile obiective. Aceasta poate duce la o lipsă de interes și angajament în activitățile academice, afectând negativ performanța pe termen lung.

2. Lipsa responsabilității personale: Adolescenții care nu au fost încurajați să își asume responsabilități personale pot avea dificultăți în a-și organiza timpul și sarcinile academice. De exemplu, un adolescent care este obișnuit ca părinții să îi amintească constant de teme și examene poate neglija aceste responsabilități atunci când nu primește aceste mementouri, ducând la întârzieri și performanțe scăzute.

3. Eșecul în stabilirea și atingerea obiectivelor: Fără dezvoltarea unei motivații interne și a unui sentiment de responsabilitate, adolescenții pot eșua în stabilirea și atingerea obiectivelor academice. De exemplu, un adolescent poate avea dificultăți în a-și stabili obiective academice realiste și în a elabora un plan pentru atingerea acestora, deoarece nu a fost învățat să facă acest lucru în mod independent. Aceasta poate duce la frustrare, dezamăgire și o stimă de sine scăzută.

Performanța școlară a adolescenților dependenți de părinți este adesea afectată negativ de dificultățile de adaptare și de lipsa unei motivații interne și a responsabilității personale.

Este esențial ca părinții și educatorii să colaboreze pentru a sprijini dezvoltarea autonomiei adolescenților, încurajându-i să-și asume responsabilități și să dezvolte motivații interne puternice.

Prin promovarea acestor abilități, adolescenții pot deveni mai bine pregătiți pentru a face față provocărilor academice și pentru a-și atinge potențialul maxim în mediul educațional și dincolo de acesta.

 

 

III. Relațiile sociale la adolescenți: dificultăți și anxietate socială

III.1 Dificultăți în formarea și menținerea relațiilor cu colegii și prietenii

Dependența excesivă de părinți poate influența negativ abilitatea adolescenților de a forma și menține relații sănătoase și durabile cu colegii și prietenii.

Aceasta se manifestă prin mai multe dificultăți concrete:

1. Lipsa abilităților sociale: Adolescenții dependenți de părinți nu au ocazia de a-și dezvolta abilități sociale esențiale, cum ar fi comunicarea eficientă, rezolvarea conflictelor și negocierea. De exemplu, un adolescent care este obișnuit ca părinții să intervină în conflictele cu colegii sau să îi organizeze activitățile sociale poate avea dificultăți în a gestiona singur aceste situații. Aceasta poate duce la izolarea socială și la dificultăți în a forma relații autentice și de durată.

2. Incapacitatea de a face compromisuri: Adolescenții care nu sunt obișnuiți să își asume responsabilități sau să ia decizii independente pot avea dificultăți în a face compromisuri în relațiile cu colegii și prietenii. De exemplu, un adolescent care depinde de părinți pentru luarea deciziilor poate fi perceput ca fiind rigid sau inflexibil în relațiile de grup, deoarece nu are experiența de a negocia și de a găsi soluții comune.

3. Evitarea responsabilităților sociale: Adolescenții dependenți pot evita asumarea rolurilor de lider sau a altor responsabilități în cadrul grupurilor sociale. De exemplu, un adolescent care nu a fost încurajat să își asume responsabilități acasă poate evita să devină liderul unei echipe de proiect sau să organizeze activități sociale, preferând să rămână în umbră și să se bazeze pe alții pentru direcție și inițiativă.

 

III. 2. Tendința de a evita situațiile sociale sau de a manifesta anxietate socială

Dependența excesivă de părinți poate conduce la evitarea situațiilor sociale și la manifestarea anxietății sociale.

Aceste comportamente pot avea consecințe negative pe termen lung asupra dezvoltării sociale și emoționale a adolescenților:

1. Evitarea evenimentelor sociale: Adolescenții dependenți pot evita să participe la evenimente sociale din teama de a nu face față situațiilor fără suportul părinților. De exemplu, un adolescent poate refuza invitațiile la petreceri sau activități de grup, preferând să rămână acasă sub supravegherea părinților. Aceasta poate duce la izolare și la lipsa de oportunități de a interacționa și de a învăța din experiențele sociale.

2. Anxietatea socială: Adolescenții care sunt excesiv de dependenți de părinți pot dezvolta anxietate socială, manifestată prin frica intensă de a fi judecați sau de a comite greșeli în fața altora. De exemplu, un adolescent care nu a avut ocazia să interacționeze liber cu colegii poate simți o teamă copleșitoare în situațiile sociale, cum ar fi prezentările în fața clasei sau participarea la discuții de grup. Această anxietate poate inhiba participarea activă și poate conduce la performanțe academice și sociale scăzute.

3. Dependența de prezența parentală: Un alt aspect al anxietății sociale este dependența de prezența fizică a părinților în situațiile sociale. Adolescenții dependenți pot simți nevoia ca părinții să fie aproape în orice context social, cum ar fi evenimentele școlare sau activitățile extracurriculare. Aceasta nu doar că limitează independența adolescentului, dar și interferează cu capacitatea sa de a forma relații autentice cu colegii.

Dificultățile în formarea și menținerea relațiilor sociale, precum și tendința de a evita situațiile sociale sau de a manifesta anxietate socială, sunt consecințe semnificative ale dependenței excesive de părinți.

Este crucial ca părinții și educatorii să promoveze dezvoltarea autonomiei sociale la adolescenți, oferindu-le oportunități de a interacționa în mod independent și de a-și dezvolta abilități sociale esențiale.

Prin susținerea unui mediu care încurajează explorarea socială și asumarea responsabilităților, adolescenții pot învăța să gestioneze mai bine relațiile interpersonale și să își dezvolte încrederea necesară pentru a naviga cu succes în diverse contexte sociale.

 

 

EFECTE PE TERMEN LUNG ALE DEPENDENȚEI EXCESIVE DE PĂRINȚI

I. Dezvoltarea Profesională

Dependența excesivă de părinți în perioada adolescenței poate avea consecințe pe termen lung asupra dezvoltării profesionale a individului, manifestându-se prin dificultăți în alegerea și menținerea unei cariere stabile.

I.1 Dificultăți în alegerea unei cariere: Adolescenții care au fost excesiv de dependenți de părinți pot întâmpina dificultăți în a-și identifica interesele și abilitățile personale, necesare pentru a alege o carieră potrivită. De exemplu, un tânăr care nu a fost încurajat să exploreze diferite activități extracurriculare sau să ia decizii independente poate avea o imagine neclară asupra propriilor aspirații profesionale. Aceasta poate duce la o alegere nesatisfăcătoare a carierei și la schimbări frecvente ale direcției profesionale, în căutarea unui domeniu care să le satisfacă nevoile și interesele.

I.2 Dificultăți în menținerea unui loc de muncă: Dependența excesivă de părinți poate împiedica dezvoltarea competențelor necesare pentru a menține un loc de muncă. De exemplu, un tânăr care a fost mereu sprijinit de părinți în gestionarea sarcinilor zilnice poate avea dificultăți în a respecta termenele limită, în a lucra independent sau în a face față criticilor la locul de muncă. Aceasta poate duce la o performanță profesională scăzută și la dificultăți în a păstra stabilitatea unui loc de muncă pe termen lung.

I.3 Lipsa inițiativei și a independenței profesionale: Tinerii care au crescut într-un mediu excesiv de protector pot manifesta o lipsă de inițiativă în cadrul profesional. De exemplu, un individ care a depins întotdeauna de părinți pentru luarea deciziilor poate fi reticent în a-și asuma proiecte noi sau în a lua decizii critice la locul de muncă. Aceasta poate împiedica dezvoltarea unei cariere independente și succesul profesional pe termen lung.

 

II. Cum afectează relațiile de cuplu

Dependența excesivă de părinți poate influența negativ capacitatea de a forma și menține relații romantice sănătoase și echilibrate.

Iată cîteva exemple concrete:

II.1 Dificultăți în formarea relațiilor romantice sănătoase: Adolescenții dependenți de părinți pot întâmpina dificultăți în a forma relații romantice bazate pe încredere și egalitate. De exemplu, un tânăr care nu a dezvoltat abilități de autonomie și independență poate fi perceput ca nesigur sau imatur de potențialii parteneri. Aceasta poate duce la relații instabile și nesatisfăcătoare.

II.2 Proiectarea dependenței asupra partenerului: Persoanele care au fost excesiv de dependente de părinți pot tinde să proiecteze această dependență asupra partenerilor lor romantici. De exemplu, un individ poate căuta constant validare și sprijin din partea partenerului, manifestând comportamente de control sau de anxietate atunci când partenerul nu este disponibil. Aceasta poate crea tensiuni și conflicte în relație, afectând stabilitatea și sănătatea relației de cuplu.

II.3 Lipsa abilităților de gestionare a conflictelor: Adolescenții care nu au avut ocazia să gestioneze conflicte în mod independent pot avea dificultăți în a rezolva problemele într-o relație romantică. De exemplu, un individ poate evita confruntările sau poate depinde de părinți pentru sfaturi și soluții, în loc să abordeze direct problemele cu partenerul. Aceasta poate duce la neînțelegeri și la o lipsă de comunicare eficientă în relație.

 

III. Cum afectează sănătatea mentală

Dependența excesivă de părinți are un impact semnificativ asupra sănătății mentale pe termen lung, crescând riscurile de tulburări de anxietate și depresie, prin:

III.1 Riscuri crescute de anxietate și depresie: Adolescenții dependenți de părinți sunt mai predispuși să dezvolte tulburări de anxietate și depresie în viața adultă. De exemplu, un tânăr care nu a dezvoltat strategii de gestionare a stresului și care depinde de părinți pentru confort emoțional poate simți o anxietate crescută în fața provocărilor zilnice. Aceasta poate duce la episoade de anxietate severă sau depresie, afectând calitatea vieții și funcționarea generală.

III.2 Impact negativ asupra gestionării stresului: Dependența excesivă poate împiedica dezvoltarea rezilienței și a abilităților de gestionare a stresului. De exemplu, un individ care nu a învățat să facă față dificultăților în mod independent poate avea dificultăți în a gestiona stresul la locul de muncă sau în viața personală. Aceasta poate duce la epuizare, probleme de sănătate fizică și mentală și la incapacitatea de a face față situațiilor stresante.

III.3 Lipsa rezilienței emoționale: Adolescenții dependenți de părinți pot avea o reziliență emoțională scăzută, fiind mai vulnerabili la schimbări și la evenimente negative. De exemplu, un tânăr care a fost protejat excesiv de părinți poate avea dificultăți în a se adapta la pierderi, eșecuri sau schimbări majore în viață. Aceasta poate duce la o vulnerabilitate crescută la stres și la dificultăți în a menține o stare de bine emoțională.

Dependența excesivă de părinți în perioada adolescenței are efecte pe termen lung asupra dezvoltării profesionale, relațiilor de cuplu și sănătății mentale. Este esențial ca părinții și educatorii să sprijine dezvoltarea autonomiei și a competențelor de viață ale adolescenților, pentru a le asigura o tranziție sănătoasă către viața adultă. Prin promovarea independenței și a rezilienței, adolescenții pot deveni adulți echilibrați, capabili să gestioneze provocările vieții și să construiască relații și cariere stabile și satisfăcătoare.

 

 

IMPACTUL DEPENDENȚEI EXCESIVE DE PĂRINȚI ASUPRA SOCIETĂȚII

1. Contribuția Economică

Dependența excesivă de părinți poate avea efecte economice semnificative, afectând capacitatea indivizilor de a contribui la bunăstarea economică a societății.

- Dificultăți în a contribui economic la societate: Adolescenții care devin adulți dependenți pot întâmpina dificultăți în a se integra pe piața muncii și a contribui economic. De exemplu, aceștia pot întârzia să intre în câmpul muncii, pot schimba frecvent locurile de muncă sau pot lucra sub nivelul lor de calificare. Această instabilitate profesională poate duce la venituri mai mici și la o contribuție redusă la economia națională.

• Creșterea poverii asupra sistemului de asistență socială și asupra resurselor familiale: Adulții dependenți de părinți pot necesita sprijin financiar continuu din partea familiilor și, în unele cazuri, din partea statului. De exemplu, aceștia pot solicita ajutoare sociale, locuințe subvenționate sau alte forme de asistență guvernamentală. Aceasta crește povara asupra sistemului de asistență socială și poate împovăra resursele familiale, care ar putea fi alocate altor nevoi.

2. Coeziunea Socială

Dependența excesivă de părinți poate avea un impact negativ asupra coeziunii sociale, afectând relațiile interpersonale și dinamica socială.

- Reducerea coeziunii sociale: Dificultățile în formarea de relații și rețele sociale independente pot duce la izolarea socială a indivizilor. De exemplu, adulții care nu au dezvoltat abilități sociale în adolescență pot avea dificultăți în a participa activ la viața comunității, limitându-și interacțiunile la cercul familial restrâns. Aceasta poate reduce coeziunea socială și poate duce la comunități mai puțin unite și mai puțin solidare.

- Creșterea tensiunilor intergeneraționale și a conflictelor familiale: Dependența continuă de părinți poate genera tensiuni în relațiile intergeneraționale. De exemplu, părinții pot resimți stresul și frustrarea de a-și susține financiar și emoțional copiii adulți, ceea ce poate duce la conflicte și la deteriorarea relațiilor familiale. În același timp, adulții dependenți pot simți presiunea și rușinea de a nu fi capabili să își asume responsabilitățile de adulți, exacerbând astfel tensiunile familiale.

 

3. Educația și formarea profesională

Pentru a combate efectele negative ale dependenței excesive de părinți, este esențială implementarea intervențiilor educaționale și a programelor de formare profesională care să sprijine dezvoltarea autonomiei și independenței.

- Necesitatea intervențiilor educaționale: Intervențiile educaționale pot juca un rol crucial în dezvoltarea autonomiei adolescenților. De exemplu, școlile pot oferi programe de educație pentru viață, care să includă gestionarea finanțelor personale, dezvoltarea abilităților de luare a deciziilor și rezolvarea conflictelor. Aceste programe pot ajuta adolescenții să își dezvolte competențele necesare pentru a deveni adulți independenți și responsabili.

- Programe de formare profesională: Programele de formare profesională pot sprijini dezvoltarea competențelor necesare pentru integrarea pe piața muncii. De exemplu, programele de mentorat, stagiile de practică și cursurile de dezvoltare a carierei pot oferi adolescenților oportunități de a explora diverse domenii profesionale și de a-și dezvolta abilitățile necesare pentru succesul profesional. Aceste inițiative pot reduce dependența de părinți și pot încuraja dezvoltarea unor cariere stabile și independente.

Impactul dependenței excesive de părinți se extinde dincolo de individ, afectând economia, coeziunea socială și necesitatea unor intervenții educaționale și de formare profesională. Este esențial ca societatea să recunoască aceste efecte și să implementeze măsuri care să promoveze autonomia și independența adolescenților. Prin susținerea dezvoltării abilităților sociale și profesionale, putem crea o generație de adulți capabili să contribuie la bunăstarea economică și socială a comunităților lor.

 

 

ROLUL PSIHOLOGILOR, PSIHOTERAPEUȚILOR, PĂRINȚILOR ȘI PROFESORILOR ÎN SPRIJINIREA DEZVOLTĂRII AUTONOMIEI ADOLESCENȚILOR

Psihologii și psihoterapeuții joacă un rol crucial în sprijinirea adolescenților în dezvoltarea autonomiei și în gestionarea dependenței excesive de părinți. Prin intermediul diverselor strategii de intervenție și consiliere, aceștia pot contribui semnificativ la creșterea competențelor personale și sociale ale tinerilor.

 

Cum pot părinții și profesorii să sprijine dezvoltarea autonomiei adolescenților?

Prin:

1. Promovarea independenței și responsabilității: Părinții și educatorii pot sprijini dezvoltarea autonomiei prin acordarea de responsabilități progresive și adecvate vârstei. De exemplu, încurajarea adolescenților să își gestioneze propriile activități școlare, să participe la activități extracurriculare și să ia decizii în problemele cotidiene îi ajută să dobândească încredere în capacitățile lor și să se simtă mai independenți.

2. Furnizarea unui mediu sigur pentru explorare: Este important ca părinții și educatorii să creeze un mediu sigur și acceptant în care adolescenții să poată explora și să învețe din greșeli. Încurajarea exprimării deschise a sentimentelor și a gândurilor îi ajută pe tineri să își dezvolte identitatea și să învețe să ia decizii informate.

3. Modelarea comportamentului pozitiv și a abilităților de gestionare a stresului: Părinții și profesorii pot juca un rol crucial în modelarea comportamentului pozitiv și a abilităților de gestionare a stresului. Prin demonstrarea abilităților de rezolvare a problemelor și a strategiilor de gestionare a conflictelor, ei oferă adolescenților exemple concrete despre cum să facă față provocărilor vieții într-un mod sănătos și eficient.

 

 

IMPORTANȚA CONSILIERII ȘI A INTERVENȚIILOR PSIHOLOGICE ÎN SPRIJINIREA ADOLESCENȚILOR ȘI A FAMILIILOR ACESTORA

Psihologii și psihoterapeuții pot oferi suport specializat pentru a ajuta adolescenții și familiile lor să navigheze prin dificultățile asociate dependenței excesive de părinți și să își dezvolte abilitățile de autonomie, prin:

1. Consiliere individuală și terapie familială: Sesiunile individuale și de terapie familială pot ajuta adolescenții să exploreze și să înțeleagă motivele din spatele dependenței de părinți și să dezvolte strategii pentru a deveni mai independenți. În cadrul terapiei familiale, se pot discuta dinamicile relaționale și se pot explora modalități de a îmbunătăți comunicarea și suportul reciproc în familie.

2. Dezvoltarea abilităților de gestionare a emoțiilor și stresului: Psihologii pot oferi adolescenților tehnici și strategii practice pentru gestionarea emoțiilor și stresului. De exemplu, prin tehnicile de relaxare, mindfulness sau terapia cognitiv-comportamentală, tinerii pot învăța să gestioneze anxietatea și să își îmbunătățească starea de bine emoțională.

3. Promovarea autonomiei și a independenței: Psihologii pot lucra împreună cu adolescenții pentru a stabili obiective și pentru a dezvolta planuri concrete pentru a-și asuma responsabilități și decizii în viața lor de zi cu zi. Prin susținerea progresivă și pozitivă, ei pot încuraja tinerii să își exprime vocea proprie și să își asume controlul asupra propriilor vieți.

Psihologii și psihoterapeuții au un rol fundamental în asistarea adolescenților și a familiilor lor în gestionarea dependenței excesive de părinți și în facilitarea dezvoltării autonomiei acestora. Prin intermediul strategiilor specializate de intervenție și consiliere, acești profesioniști contribuie la formarea unei generații de tineri pregătiți să înfrunte provocările vieții și să se integreze cu succes în comunitatea lor.

Psihologii și psihoterapeuții sunt adesea primii la care adolescenții și familiile lor se adresează în căutarea unei soluții pentru problemele legate de dependența excesivă de părinți.

Prin sesiuni individuale sau de terapie familială, aceștia ajută la identificarea și înțelegerea factorilor subiacenți care contribuie la această dependență. De asemenea, prin crearea și implementarea unor planuri de tratament personalizate, psihologii și psihoterapeuții oferă adolescenților instrumentele necesare pentru a-și dezvolta abilitățile de autonomie și pentru a lua decizii în mod independent.

În cadrul terapiilor, se pune accent pe promovarea unui mediu sigur și de sprijin, în care adolescenții pot explora și învăța să își exprime propriile emoții și gânduri. Aceasta nu doar că îi ajută să devină mai conștienți de sine, dar și să dobândească încredere în propriile lor capacități și să își întărească identitatea personală.

Prin abordarea lor empatică și expertiza în diverse tehnici terapeutice, psihologii și psihoterapeuții promovează nu doar dezvoltarea individuală a adolescenților, dar și îmbunătățirea relațiilor acestora cu familiile lor și cu ceilalți membri ai comunității. Astfel, ei nu doar că ajută adolescenții să devină adulți independenți și responsabili, dar contribuie și la construirea unei societăți mai echilibrate și mai empateice, în care fiecare individ își poate realiza potențialul și poate aduce o contribuție pozitivă și semnificativă.

 

 

BIBLIOGRAFIE

1. **Beyers, W., & Goossens, L. (2003).** "Psychological Separation and Adjustment to College: Moderating Effects of Gender, Parental Separation, and Dependency on Parents." *Journal of Adolescent Research*, 18(4), 363-382.

   - Acest studiu examinează rolul separării psihologice de părinți și impactul acesteia asupra adaptării studenților la viața de colegiu, evidențiind efectele dependenței parentale asupra dezvoltării autonomiei.

2. **Arnett, J. J. (2000).** "Emerging Adulthood: A Theory of Development from the Late Teens through the Twenties." *American Psychologist*, 55(5), 469-480.

   - Teoria dezvoltării lui Arnett despre perioada de tranziție de la adolescență la maturitate explorează problemele legate de dependența de părinți și cum aceasta afectează dezvoltarea personală și profesională a tinerilor adulți.

3. **Ryan, R. M., & Deci, E. L. (2000).** "Self-determination theory and the facilitation of intrinsic motivation, social development, and well-being." *American Psychologist*, 55(1), 68-78.

   - Teoria autodeterminării oferă un cadru pentru înțelegerea modului în care susținerea autonomiei de către părinți poate influența dezvoltarea motivației intrinseci și a bunăstării adolescenților.

4. **Fry, P. S. (1995).** "Perceived Self-Efficacy Domains as Predictors of Adolescent Life Skills Development." *Journal of Adolescent Research*, 10(3), 315-344.

   - Acest articol discută despre autoeficacitate și cum lipsa de autonomie, din cauza dependenței excesive de părinți, poate afecta dezvoltarea competențelor de viață la adolescenți.

5. **Barber, B. K., & Harmon, E. L. (2002).** "Violating the self: Parental psychological control of children and adolescents." In B. K. Barber (Ed.), *Intrusive Parenting: How Psychological Control Affects Children and Adolescents* (pp. 15-52). Washington, DC: American Psychological Association.

   - Această lucrare explorează controlul psihologic parental și efectele sale negative asupra dezvoltării autonomiei și sănătății mentale a adolescenților.

6. **Soenens, B., & Vansteenkiste, M. (2005).** "Antecedents and Outcomes of Self-Determination in Three Life Domains: The Role of Parents' and Teachers' Autonomy Support." *Journal of Youth and Adolescence*, 34(6), 589-604.

   - Studiul investighează importanța suportului pentru autonomie din partea părinților și profesorilor și impactul acestuia asupra diferitelor aspecte ale vieții adolescenților, inclusiv dezvoltarea profesională și relațiile sociale.

7. **Steinberg, L., & Silk, J. S. (2002).** "Parenting Adolescents." In M. H. Bornstein (Ed.), *Handbook of Parenting* (2nd ed., Vol. 1, pp. 103-133). Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates.

   - O revizuire cuprinzătoare a stilurilor parentale și impactului acestora asupra dezvoltării adolescenților, incluzând discuții despre dependența excesivă și efectele acesteia pe termen lung.

8. **Erikson, E. H. (1968).** *Identity: Youth and Crisis*. New York: W.W. Norton & Company.

   - Teoria dezvoltării psihosociale a lui Erikson oferă un cadru teoretic pentru înțelegerea provocărilor cu care se confruntă adolescenții în formarea identității, inclusiv rolul dependenței de părinți.

9. **Schiffrin, H. H., & Liss, M. (2017).** "The Effects of Helicopter Parenting on Academic Motivation." *Journal of Child and Family Studies*, 26, 1472-1480.

   - Acest studiu examinează efectele negative ale stilului de parenting helicopter asupra motivației academice și performanței școlare a adolescenților, ilustrând consecințele dependenței excesive de părinți.

10. **Côté, J. E. (2006).** "Identity Studies: How Close Are We to Developing a Social Science of Identity?—An Appraisal of the Field." *Identity: An International Journal of Theory and Research*, 6(1), 3-25.

    - Articolul analizează stadiul actual al studiilor de identitate, inclusiv impactul dependenței parentale asupra formării identității adolescenților și tinerilor adulți.

Înțelegerea activității creierului

Viața în general poate fi solicitantă și agitată și, de la an la an, nivelurile de stres exponențial. Ce se întâmplă însă dacă am lua în calcul o modalitate de a ajunge la sursa emoțiilor și gândurilor noastre - creierul - și de a-l controla, astfel încât să putem atinge starea mentală dorită: memorie, concentrare, somn bun, relaxare, bucurie, liniște interioară etc.?
”Controlul minții” se referă în general la monitorizarea activității creierului și, în particular la schimbarea sau consolidarea tiparelor de unde cerebrale dorite.

Ce sunt undele creierului și cum le măsurăm?

Creierul este format din miliarde de celule specializate, printre care și neuronii. Neuronii comunică în permanență între ei, iar activitatea electrică emisă prin această comunicare poate fi detectată folosind o tehnică numită electroencefalografie sau EEG, cu senzori atașați la nivelul scalpului care se reglează în acele ”explozii” de energie și le înregistrează ca unde. Forma undei este diferită în stare de repaos față de momentul când cineva își folosește toată atenția și focalizarea asupra unui subiect, unei activități.

Controlul undelor noastre cerebrale ar putea ajuta la optimizarea relaxării și productivității.

Suntem capabili să jucăm propriile noastre jocuri mentale care ne permit să „schimbăm canalul” atunci când ne suntem prea concentrați și vigilenți și să ne sincronizăm cu stările de somn și odihnă ale creierului?

După cum se știe, undele cerebrale pot fi modificate de diferiți stimuli externi, inclusiv stimularea auditivă.

 

Iată câteva dintre beneficiile și funcțiile asociate cu frecvențele cheie ale undelor cerebrale:
• Gamma: învățare, concentrare și autocontrol
• Beta: niveluri crescute de energie, concentrare, vigilență și gândire clară
• Alfa: ajută la dureri de cap tensionate, memorie, anxietate ușoară și stări de flux creativ
• Theta: poate ajuta procesarea emoțională, relaxarea profundă, intuiția, consolidarea memoriei
• Delta/subdelta: poate ajuta la ameliorarea durerii, funcției imune, vindecării și somnului profund

Creierul nostru folosește 13Hz (alfa crescut sau beta scăzut) pentru inteligența „activă”. Există persoane care prezintă deficiențe de învățare și probleme de atenție care au o deficiență de activitate de 13Hz în anumite regiuni ale creierului, care afectează capacitatea de a efectua cu ușurință sarcini de secvențiere și calcule matematice.

Activitățile neuronilor cerebrali au informații bogate despre activitățile neuronale. Când neuronii sunt activați, ei produc impulsuri electrice. Până de curând, măsurarea undelor cerebrale a fost limitată la un mediu medical sau de laborator, deoarece necesită instrumente precum electroencefalografia (EEG) - prin care senzorii atașați la nivelul scalpului „citesc” undele cerebrale, similar cu modul în care monitorul ritmului cardiac ne citeste pulsul - sau neuroimagistica, care scanează creierul utilizând imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) sau altă tehnologie.

Prin plasarea electrozilor pe scalp, se poate înregistra activitatea electrică a creierului (EEG). La rândul său, EEG este generat de un tip specific de activitate sincronă a neuronilor, care sunt cunoscuți sub numele de neuroni piramidali, iar ieșirea electrică este astfel reflectată în următoarele zone ale pielii în care se află electrozii. Diferite modele de activitate electrică, cunoscute sub numele de unde cerebrale, ar putea fi recunoscute după amplitudinile și frecvențele lor. Frecvența indică cât de repede oscilează undele care se măsoară prin numărul de unde pe secundă (Hz), în timp ce amplitudinea reprezintă puterea acestor unde măsurată de microvolt (μV).
Diferite componente de frecvență sunt clasificate în delta (mai puțin de 4 Hz), theta (4-8 Hz), alfa (8-13 Hz), beta (13-30 Hz) și gamma (30-100 Hz) unde fiecare reprezintă o funcție fiziologică particulară.

În sumar, undele delta sunt observate în semnalul EEG când o persoană doarme, undele theta apar când unei persoană îi este somn, undele alfa apar când o persoană este relaxată, dar este trează, undele beta apar atunci când o persoană este alertă iar undele gamma sunt observate atunci când o persoană încearcă să rezolve o problemă.

Cu toate acestea, există diferențe în definirea gamei exacte a componentelor de frecvență în diferite studii. Aceste componente de frecvență au subseturi. De exemplu, benzile de frecvență ale ritmului senzorimotor (SMR) (13-15 Hz) sunt legate de ritmul senzorimotor și sunt denumite beta scăzut. Unele studii au susținut că ritmul alfa are două subseturi: alfa inferior în intervalul 8-10 Hz și alfa superior în intervalul 10-12 Hz. Alte studii indică faptul că ritmul alfa are 3 subseturi. Aceste definiții indică faptul că alfa superior și alfa inferior prezintă comportamente și performanțe diferite. Se crede că alpha inferior este legat de amintirea acțiunii în memoria semantică, ceea ce nu este cazul pentru alfa superior (Dempster, 2012).

 

Undele cerebrale specifice cu caracteristicile lor:

• Gamma 32Hz-100Hz sau 40Hz: învățare, procesare cognitivă, sarcini de rezolvare a problemelor, claritate mentală, activitate cerebrală, organizarea creierului.
• Beta 15Hz-20Hz: gândire, concentrare, atenție susținută, tensiune, vigilență, emoție;
• Beta mare 20Hz-32Hz: intensitate, stare de hiperalertă, anxietate;
• SMR (ritm senzorimotor) 13Hz-15Hz: vigilență mentală, relaxare fizică;
• Alfa 8Hz-13Hz: liniște, disponibilitate, meditație, relaxare profundă;
• Alfa inferior 8Hz-10Hz: reamintire;
• Alfa superior 10Hz-13Hz: optimizarea performanței cognitive;
• Theta 4Hz-8Hz:creativitate, perspicacitate, stări profunde, inconștiență, stare meditativă optimă, depresie, anxietate, distragere;
• Delta 1Hz-4Hz:somn, rezolvarea problemelor complexe, necunoaștere, inconștiență profundă.

Unii academicieni observă că, deși acesta este un mijloc convenabil de clasificare, nu iau în considerare relațiile extrem de complexe, în mare parte necunoscute, care există între frecvențe. Studiul undelor cerebrale este un domeniu în evoluție.

Deși pragurile de frecvență exacte sunt încă dezbătute de cercetători, cele de mai jos sunt, în general, reprezentative pentru câțiva Hz.

Gamma: ~ 38 - 100 Hz - Integrarea/sincronizarea centrelor cerebrale implicate în învățare, memorie, generarea gândurilor, procesarea sarcinilor, funcția motorie și legarea senzorială; creativitate sporită, înțelegere, concentrare și control al impulsurilor.

Mulți cercetători consideră că această undă cerebrală de înaltă frecvență este cheia cogniției și a frecvenței optime de funcționare a creierului - în special la 40 Hz. Se crede că Gamma acționează ca un mecanism de legare care sintetizează și unifică holografic date în tot creierul, analog cu „uleiul dintr-un motor” care integrează alte funcții.

Cercetările au legat frecvențele gamma de funcționarea mentală superioară, conștiința de sine, autocontrolul, rezolvarea problemelor, dezvoltarea limbajului la copii, memoria și multe aspecte ale conștiinței și percepției sporite. De fapt, după cum se știe că activitatea gamma dispare în timpul anesteziei, poate fi esențială pentru conștiința însăși.

Cei cu activitate gamma scăzută s-au dovedit a fi mai predispuși la depresie, stres și gândire nefocalizată sau impulsivă. Clinicienii au folosit stimularea frecvenței gamma pentru a ajuta la tratamentul limbajului și a dizabilităților de învățare (în special la copii), depresie, ADHD, Alzheimer (cei cu această boală produc de obicei o activitate gamma foarte mică) și chiar autism.

Gamma poate fi prezentă în aproape toate zonele creierului atât la adulți, cât și la copii și se știe că apare atunci când procesăm simultan informații în ambele emisfere, în timpul REM, formarea de noi circuite cerebrale și în „explozii” în timpul formelor auditive și a altor forme ale procesării senzoriale.

Nivelurile de odihnă semnificativ mai mari decât cele normale au fost observate în lobii frontali ai călugărilor budisti cu experiență extinsă de „meditație a bunătății iubitoare” - ceea ce sugerează, de asemenea, schimbarea neuroplastică de la antrenamentul pe termen lung.
Balenele și delfinii sunt, de asemenea, cunoscuți că funcționează în această frecvență.

Beta: ~ 15 - 38 Hz - Conștientizare focalizată, analitică, rațională, trează, alertă; minte concentrată, percepție senzorială sporită, stabilitate emoțională, acuitate vizuală, control cognitiv al activității motorii.

Beta este o lățime de bandă de frecvență mai mare „rapidă” asociată în mod obișnuit cu conștientizarea exterioară, vigilență deplină și generare rapidă de gândire. Producerea undelor beta începe de obicei la vârsta de aproximativ 12 ani și este cel mai probabil frecvența dominantă în momentul în care citiți acest articol.

Studiile clinice ale undelor beta le leagă de conștientizarea deplină a sinelui și a mediului înconjurător, a energiei, a vigilenței, a activității, a capacității mentale și a concentrării crescute, a stărilor de vârf de concentrare, motivație și, eventual, a acuității vizuale. De asemenea, au fost asociate cu creșterea IQ-ului, poate într-un mod similar cu „medicamentele inteligente” sau nootropii, prin stimularea activității creierului în ansamblu.
Activitatea undelor beta produce adesea hiperactivul „chatter-box” care ne împiedică să dormim.

Cei cu condiții de „undă lentă”, cum ar fi ADD, ADHD și depresie, prezintă de obicei activitate de undă beta de veghe scăzută și li se pot prescrie stimulente pentru creșterea activității beta în timpul zilei și / sau blocarea frecvențelor mai lente.

 

Gama beta este la rândul ei de trei tipuri:
• Beta 1 (~ 12,5 Hz - 15 Hz): Activitate de undă beta lentă sau scăzută;
• Beta 2 (~ 15 Hz - 23 Hz): Această activitate beta de nivel mediu este frecvent utilizată de medici. Unii consideră în special 18,5 Hz ca fiind o frecvență optimă pentru focalizare și concentrare;
• Beta 3 (~ 23 Hz - 40 Hz): Această activitate beta rapidă, în special în raza sa superioară a fost asociată cu hiper-excitare/hipervigilență, anxietate, stres, paranoia, energie excesivă și „burnout”.

În aplicațiile clinice, stimularea undelor cerebrale Beta 1 și 2 a fost utilizată pentru a promova starea de veghe și vigilența, concentrarea, creșterea dispoziției, performanța cognitivă generală și pentru asistență în depresie și ADHD.

Ritmuri senzorimotorii (SMR): ~ 12,5 - 15 Hz
Calmul fizic și mental; conștientizare externă neimpulsivă; niveluri de energie îmbunătățite; stări de flux; modele de somn sănătos.

Ritmurile SMR sunt asociate cu undele Mu și „stările de flux” care sunt relaxate, dar alerte, concentrate și atente. Unii cercetători se referă la ele ca la un ritm „la ralanti”. Acestea apar mai ales atunci când corpul este inactiv după exerciții fizice, în studiile clinice dovedindu-se utile în asistarea problemelor legate de somn, inclusiv sindromul picioarelor neliniștite.

Niveluri ridicate de SMR au fost observate la sportivi și alte persoane cu condiție fizică bună, ceea ce poate explica și tiparele lor de somn în general sănătoase, în timp ce cei cu insomnie prezintă adesea niveluri mai mici decât cele normale.

Stimularea undelor cerebrale SMR a fost folosită de medici pentru a ajuta la concentrare, viteza de citire și nivelurile de energie, precum și pentru ajutor cu epilepsie, ADHD, insomnie, depresie, anxietate, stres și autism. Poate fi, de asemenea, deosebit de util pentru cei cu o condiție fizică mai scăzută.

Alfa: ~ 7,5 - 12,5 Hz
Procesarea informatiei; conștiință relaxată, liniștită și conștientizare interioară; stări de flux creativ; coalescența diferitelor frecvențe; HRV îmbunătățit, producția de serotonină, amintirea memoriei și a viselor; reactivitate la zgomotele deranjante din somn

Activitatea alfa începe la aproximativ vârsta de 6 ani. La adulți, produce o stare caracteristică de „stare de flux” calmă, creativă atunci când închidem ochii și începem să ne retragem din stimularea senzorială externă, cum ar fi când „visăm ziua”. Este adesea denumit podul dintre trezire și somn.

Activitatea alfa poate fi mai pronunțată la persoanele creative, artistice și antreprenoriale. Acesta a fost legat de experiența „aha” de perspectivă creativă și de gândire „out of the box”. Monitorizarea EEG a lui Alfred Einstein a arătat că a produs o activitate alfa consecventă în timp ce rezolva sarcini matematice complexe.

Studiile sugerează că, în timp ce alfa superior sau mediu poate ajuta la aceste tipuri de activități, alfa inferior poate fi contraproductiv pentru o gândire critică foarte atentă, concentrată sau pentru lucrări tehnice, orientate spre detalii.

Stimularea alfa are o istorie lungă și reușită de aplicații clinice pentru stres, anxietate, dependență de droguri și alcool, depresie, ADHD, autism, PTSD (se crede că blochează activitatea alfa), performanță maximă și ameliorarea durerilor de cap. La 10,2 Hz sau aproape, s-a dovedit util pentru persoanele în vârstă (care, de obicei, experimentează o încetinire a frecvențelor alfa pe măsură ce îmbătrânesc) și facilitează memoria atât la adulții mai tineri, cât și la cei mai în vârstă.

Frecvențele alfa au, de asemenea, o asociere îndelungată în psihologia sportului și dezvoltarea personală pentru vizualizare îmbunătățită, meditație, procese interne de stabilire a obiectivelor și „stări de flux”.

Ca punct de interes, la profesioniștii din sport, s-a observato creștere a undelor alfa în emisfera stângă chiar înainte de o mișcare sau strategie de succes - și o creștere corespunzătoare de beta atunci când nu reușesc. La fel, s-a observat că Einstein trecea imediat din banda alfa în banda beta, ori de câte ori descoperea o eroare în calculele sale.

De asemenea, s-a demonstrat că stimularea alfa ajută la stabilitatea emoțională, reducerea cortizolului (un hormon major al stresului), producția de serotonină și îmbunătățiri semnificative ale variabilității ritmului cardiac (HRV). Alte studii sugerează că frecvențele din pragul alfa / teta promovează fluxul sanguin cerebral.

Theta: ~ 4 - 7,5 Hz
Consolidarea memoriei; creativitate, imagini și vizualizare; gândire lucidă care curge liber; sarcini de navigație spațială; inspirație și intuiție; REM; prelucrarea informațiilor noi (episodice); procesare emoțională și sugestibilitate sporită.

Producția de Theta începe la aproximativ 2 ani. Provenind din emisfera dreaptă și din regiunile subcorticale mai profunde ale creierului, frecvențele theta au fost considerate mult timp „ușa către subconștient”.

Aceste unde cerebrale inducătoare de somn, cu frecvență joasă, au fost asociate cu relaxarea profundă, creativitate, consolidare a memoriei, procesare emoțională, imagini vii, percepție extrasenzorială, perspective intuitive, stări REM și o mulțime de alte activități și fenomene subconștiente.

Hipnoterapeuții în special consideră că teta - care este asociată cu „transa hipnagogică” extrem de sugestivă - este starea optimă pentru accesarea emisferei drepte și schimbarea comportamentelor și programelor subconștiente nedorite, recepția informațiilor dincolo de conștiința normală de veghe și poarta de acces pentru învățare și memorie. Materialul emoțional profund suprimat și amintirile din copilărie par a fi accesate și eliberate cel mai ușor în theta, sub îndrumarea unui expert.

Dominant în meditație foarte profundă, rugăciune, transă hipnotică și stări REM, theta este, de asemenea, asociată cu funcții imune îmbunătățite și neurochimice, inclusiv vasopresină și catecolamină.

Activitatea theta pronunțată în timp ce suntem treji în timpul zilei este totuși considerată anormală la adulții sănătoși și poate fi indicativă a condițiilor de undă lentă, cum ar fi depresia, ADD / ADHD și PTSD.

Cu toate acestea, este perfect normal la copiii mici de la 2 până la 6 ani, unde le facilitează abilitățile de învățare rapidă și imaginația vie, creativă. În timpul „anilor theta” lor extrem de sugerabili, credințele, experiențele și presupunerile fundamentale ale unui copil care modelează viața despre lume sunt „programate” în subconștientul lor.
De aceea, părinții iubitori, o situație familială pozitivă, mediile sigure și de susținere sunt absolut vitale pentru viitorul lor cel mai bun - și al nostru!

Lățimea de bandă theta este utilizată pe scară largă în protocoalele noastre profunde de relaxare și somn.

Delta și subdelta: ~ 0,5 - 4 Hz
Somn profund fără vis, imunitate, regenerare și vindecare; hormoni anti-îmbătrânire, reducerea cortizolului și eliberarea hipofizară de H.G.H., relaxare extrem de profundă.

Undele Delta sunt prezente la naștere și se știe că persistă în starea de veghe a copiilor până la vârsta de aproximativ 5 ani. Atât delta, cât și subdelta sunt vitale pentru un somn profund, restaurator și numeroasele sale beneficii asociate.

În timpul producerii acestor unde cerebrale de frecvență foarte mică, cu amplitudine ridicată, suntem de obicei complet inconștienți și catatonici în etapele de somn non-REM 3 și 4. Cu toate acestea, scanările cerebrale au arătat că unii meditatori avansați, cum ar fi yoghinii și călugării, pot intra în stările delta și rămâne acolo cu conștientizare deplină.

Delta a fost asociată cu vindecarea fizică/emoțională și funcționarea imună, consolidarea memoriei, producerea de hormoni anti-îmbătrânire, inclusiv DHEA și melatonină, reducerea semnificativă a stresului (calmarea sistemului limbic) și scăderea cortizolului.

De asemenea, au fost asociatecu eliberarea hipofizară de urme de hormon de creștere uman (H.G.H), acid gamma - hidroxibutiric (GHB) și, bineînțeles, de numeroasele beneficii esențiale ale unui somn bun - care includ reparația musculară accelerată și arderea optimă a grăsimilor!

Producția de delta scade de obicei odată cu vârsta și, până la adolescență, nivelurile pot scădea cu aproximativ 25%. Persoanele în vârstă pot produce foarte puțină activitate delta în timpul somnului.

Studiile sugerează că delta este de obicei subprodusă în stresul cronic sau în condițiile de somn (inclusiv cei care aleg voluntar reducerea somnului) și că lipsa acestei frecvențe poate juca un rol în boala Parkinson, diabetul și schizofrenia.

Creierul este un organ electrochimic, ceea ce înseamnă că, dacă am conecta suficiente fire la scalp, am putea să alimentăm un bec. Această comunicare electrică are loc prin intermediul neuronilor, care sunt celule cerebrale specializate, responsabile de transmiterea informațiilor prin corp, atât în forme chimice, cât și în forme electrice. Iar activitatea electrică care emană de la comunicarea acestor neuroni este măsurată sub forma undelor cerebrale.

Cum ne controlăm undele cerebrale
Există o modalitate foarte simplă de a ne schimba undele cerebrale pentru a ne simți mai centrați și mai puțin stresați: meditația.

S-a constatat că meditația regulată crește activitatea alfa și scade beta în stările de veghe, meditațiile mai scurte„începătoare”, fiind asociate cu undele alfa. De asemenea, s-a demonstrat că îmbunătățește stările undelor gamma, ceea ce are sens, deoarece se crede că gama crește gradul de conștientizare și ne face să fim foarte în ton cu noi înșine și cu mediul nostru.” (Gândiți-vă la acest lucru ca mai mult la un scop avansat de meditație.)

Dacă doriți să treceți la un anumit tip de undă cerebrală în timp ce vă angajați într-un anumit tip de sarcină - cum ar fi să atingeți undele alfa dacă nu puteți dormi sau atmosfera de flux theta în timp ce alergați - vă sugerăm să ascultați ritmurile binaurale, care sunt sunete în buclă care promovează stări specifice undelor cerebrale. Le puteți găsi pe Youtube sau Spotify căutând tipul de undă cerebrală pe care o urmăriți, cum ar fi „bătăile theta binaurale”.

Fie că suntem activi din punct de vedere mental, în stare de odihnă sau adormiți, creierul are întotdeauna un anumit nivel de activitate electrică.

În timpul unui test, participanții au fost practicanți experimentați de meditație. Li s-a cerut să se odihnească, cu ochii închiși, timp de 20 de minute și să mediteze încă 20 de minute, în ordine aleatorie. Abundența și localizarea undelor cerebrale electrice lente până la rapide (delta, teta, alfa, beta) au furnizat un bun indiciu al activității creierului.

Atenție relaxată cu theta
În timpul meditației, undele theta au fost cele mai abundente în părțile frontale și medii ale creierului.
Aceste tipuri de valuri provin probabil dintr-o atenție relaxată care monitorizează experiențele noastre interioare. Aici se află o diferență semnificativă între meditație și relaxare fără nicio tehnică specifică.
Studiile anterioare au arătat că undele theta indică relaxare profundă și apar mai frecvent la practicienii cu meditație cu experiență. Sursa este probabil părțile frontale ale creierului, care sunt asociate cu monitorizarea altor procese mentale.
Când măsurăm calmul mental, aceste regiuni semnalizează părțile inferioare ale creierului, inducând răspunsul de relaxare fizică care apare în timpul meditației.

Experiențe tăcute cu alfa
Undele alfa au fost mai abundente în părțile posterioare ale creierului în timpul meditației decât în timpul relaxării simple. Ele sunt caracteristice odihnei în stare de veghe.
“Acest tip de undă a fost folosit ca un semn universal de relaxare în timpul meditației și a altor tipuri de odihnă", comentează profesorul Øyvind Ellingsen de la NTNU."
Cantitatea de unde alfa crește atunci când creierul se relaxează și nu lucrează la sarcini intenționate, orientate spre scopuri. Acesta este un semn al relaxării profunde, dar nu înseamnă că mintea este “goală.”

Studiile de neuroimagistică realizate de Malia F. Mason și colegii de la Dartmouth College NH sugerează că starea normală de odihnă a creierului este un curent tăcut de gânduri, imagini și amintiri care nu este indus de intrarea senzorială sau de raționamentul intenționat, ci apare spontan "din interior."

„Rătăcirea spontană a minții este ceva de care devii mai conștient și mai familiarizat atunci când meditezi”, continuă Ellingsen. "Această activitate implicită a creierului este adesea subestimată. Reprezintă probabil un fel de procesare mentală care leagă diferite experiențe și reziduuri emoționale, le pune în perspectivă și le pune la odihnă".

Diferit de somn
Undele Delta sunt caracteristice somnului. A fost puțină activitate delta în timpul sarcinilor relaxante și meditative, confirmând că meditația nondirectivă este diferită de somn.
Undele beta apar atunci când creierul lucrează la sarcini orientate spre obiective, cum ar fi planificarea unei întâlniri sau reflectarea activă asupra unei anumite probleme. EEG a arătat câteva unde beta în timpul meditației și odihnei.
„Aceste descoperiri indică faptul că te îndepărtezi de rezolvarea problemelor atât atunci când te relaxezi, cât și în timpul meditației”, spune Ellingsen.

Nondirectiv versus concentrare
Mai multe studii indică o mai bună gestionare a relaxării și a stresului prin tehnici de meditație în care ne abținem de la încercarea de a controla conținutul minții.
„Aceste metode sunt adesea descrise ca nondirective, deoarece practicienii nu urmăresc în mod activ o anumită experiență sau stare de spirit. Ei cultivă abilitatea de a tolera rătăcirea spontană a minții fără a se implica prea mult. și emoții, simplu le lași să treacă fără efort."

Un bun exemplu al modului în care tranzităm diferite stări de conștiință poate fi văzut în modul în care ne terminăm ziua. Când ne culcăm și citim câteva minute înainte de a încerca să dormim, este posibil să fim în beta scăzut. Când punem cartea jos, stingem luminile și închidem ochii, undele creierului nostru vor coborî de la beta, la alfa, la theta și, în cele din urmă, când adormim, la delta. Dimineața trecem în cealaltă direcție, pe măsură ce undele cerebrale se accelerează treptat pentru a-și gestiona responsabilitățile unei alte zile.

În mod similar cu efectele vindecătoare ale somnului, meditația are un efect relaxant asupra modelelor undelor cerebrale. Pe măsură ce intrăm în practica meditației, începem să trecem de la starea Beta sau Alpha sau, eventual, Theta. Respirația și mintea funcționează în tandem. Pe măsură ce respirația începe să se prelungească, undele cerebrale încep să încetinească. Cu cât lungimile de undă sunt mai lente, cu atât mai mult timp între gânduri.

Unul dintre cele mai unice lucruri despre meditație este că creează în mod activ o conștientizare a liniei de bază a ceea ce percepem personal ca o stare relaxată. Când ești prins de stresul vieții ocupate (sau de starea Beta), este incredibil de util să-ți amintești această linie de bază, astfel încât să te readuci pe sine într-un punct mai relaxat. Acest proces are capacitatea de a permite concentrarea cuiva să devină mai clară și mai eficientă. Prin urmare, chiar și în afara practicii meditației, este capabil să valorifice această claritate și să gestioneze viața mai eficient.

Având în vedere știința meditației, ajungem să înțelegem, la nivelul cel mai de bază, modul în care funcționează eficient această practică. În această lumină, meditația simplă este un instrument care ne permite să ne încetinim în mod conștient undele cerebrale.

Spre deosebire de stresurile inevitabile cauzate de viața noastră ocupată atunci când medităm, ne valorificăm activ conștiința și ne asumăm responsabilitatea personală pentru bunăstarea noastră.